Événements culturels Événements culturels

Retour

Săptămâna Patimilor

 

Săptămâna Sfintelor Pătimiri, numită și Săptămâna mare, este perioada liturgică cuprinsă între Duminica Floriilor și Sâmbăta cea Mare, inclusiv. Caracteristica acestei săptămâni, in care omenirea își reamintește și retrăiește ultimele zile din viața Mântuitorului pe pământ, o reprezintă Deniile. Slujba Deniei este slujba Utreniei (de dimineață), care se săvârșeste seara, in ajun, ca o formă de priveghere prelungită a zilei.

De altfel, cuvântul „denie" vine de la slavonescul vdenie, care înseamnă slujbă nocturnă sau priveghere.

Toate zilele acestei Săptămâni Mari sunt considerate unice in Biserică si pregătesc credincioșii pentru a înțelege sensul existenței lui Isus Hristos pe pământ, al pătimirii și morții Sale, anume acela de a birui păcatul şi moartea şi de a reaşeza omul în comuniune cu Dumnezeu.

Anul acesta, pentru a limita cât mai mult riscul răspândirii noului coronavirus, slujbele din Săptămâna Mare şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor, fiind transmise în mediul online şi pe canalele TV.

În noaptea de Înviere, voluntarii din parohii, purtând mască și mănuşi, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele celor care o solicită şi care o aşteaptă în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.

 


Le foyer de Mărţişor (février-mars)
Tudoriţa ou Paştele cailor (Le Pâques de Chevaux )(mars)
Les fêtes de Pâques (avril-mai)
Le concours écolier Art4U (mai)
Le Festival International d'Interprétation Instrumentale „W.A. Mozart" (mai)
Le Festival des Poupées Vives (mai-juin)
Atacul de Noapte (L'attaque de la nuit) (juin)
Le Festival de Culture Urbaine (juin)
Le Festival BABEL
La Biennale „Gheorghe Petraşcu"
Le Festival international de Folklore (septembre)
Le foyer des Maîtres Populaires (septembre)
Les jours de la Citadelle « Zilele Cetăţii » Târgovişte (septembre)
Crizantema de Aur – La chrysanthème d'or (octobre)
Le Festival - concours national de littérature „Moştenirea Văcăreştilor" (L'héritage des Văcăreşti) (octobre-novembre)