↩  TÂRGOVIȘTEA TURISTICĂ - pagina principala
De Ziua Culturii Naționale, acces gratuit la muzeele din cadrul Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte!
program muzee

Joi, 15 ianuarie 2026, de Ziua Culturii Naţionale, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte oferă acces gratuit în cadrul Ansamblului Brâncovenesc Potlogi și la muzeele din municipiul Târgoviște (Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene - Școala de Cavalerie, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul „Casa Romanţei” și Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”).

Pe lângă expoziţiile permanente ale muzeelor, vizitatorii pot admira şi următoarele expoziţii temporare:

- Expoziţia „Dinamica palatelor voievodale de la București și Târgoviște în perioada medievală”, organizată la Muzeul de Istorie;

- Decernarea bursei „Banciu / Slove Muscelene” – O inițiativă menită să sprijine tineri cercetători și bibliotecari în domeniul culturii și digitalizării patrimoniului, continuând tradiția simpozionului „Slove Muscelene” dedicat promovării limbii române și a valorilor culturale naționale, inițiat de prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, președinte AOSR.

- Expoziţia „Dâmbovița. Contribuții arheologice recente”, deschisă la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene - Școala de Cavalerie;

- Expoziţia „Bienala Naţională de Gravură Gabriel Popescu Târgoviște, 2025”, ediţia a X-a, organizată la Muzeul de Artă.

Accesul publicului în muzee va fi permis în intervalul orar 9:00 - 17:00 (ultimul acces fiind la ora 16:30).

© 2015 Primaria Targoviste - Toate drepturile rezervate