↩  TÂRGOVIȘTEA TURISTICĂ - pagina principala
Vacanță la muzeu

Programul “Vacanță la muzeu” revine la Ansamblul Monumental “Curtea Domnească“ Târgoviște, unde, în perioada 03 – 14 august 2026, vor avea loc mai multe activități pentru copii, susținute de specialiștii muzeului.

Astfel, în săptămâna 03 – 07 august 2026, acestea se vor desfășura după următoarea tematică:

Luni: “Împletim și despletim” – atelier în cadrul căruia paricipanții vor fi inițiați în tehnica împletitului tradițional din nuiele;

Marți: „Potcoava Norocoasă” – atelier educațional în cadrul căruia participanții vor fi familiarizați cu tradițiile agrare, specifice poporului român;

Miercuri: ”Mozaic din hârtie” – atelier în cadrul căruia materialele reutilizabile vor fi transformate în creații originale;

Joi: Ghid de lectură a unei opere de artă „Sculptura” – activitate care va face o scurtă introducere în tehnicile utilizate în sculptură, urmată de un atelier practic pentru realizarea unui motiv decorativ prin cioplirea materialului cu dăltițe;

Vineri: “Micii Tipografi” – atelier de tipografie medievală.

În săptămâna 10 – 14 august 2026, activitățile organizate vor fi următoarele:

Luni: O zi din viață în preistorie;

Marți: De-a dacii și romanii;

Miercuri: La curtea lui Vlad Țepeș;

Joi: Unirea pe înțelesul tuturor;

Vineri: Hai la târg! – Târgul Moșilor de la Târgoviște.

Programul se desfășoară de luni până vineri, între orele 9.00 – 12.00, și se adresează copiilor cu vârste între 6 și 14 ani, în limita a 30 de locuri, cu condiția ca un participant să nu aleagă mai mult de 5 activități din cele 10 propuse.

Înscrierile participanților se fac de către un membru al familiei (părinte sau bunic) la numărul de telefon 0736.394.086, de luni până vineri, între orele 8:00-15:30.

Participarea este gratuită.

© 2015 Primaria Targoviste - Toate drepturile rezervate