În perioada 28 - 30 august 2026, la Târgoviște, va avea loc cea de-a V-a ediție a Festivalului - Concurs Național de Muzică Clasică „Belcanto”, destinat interpreților de muzică clasică, dornici să își construiască o carieră în peisajul muzicii lirice vocal-interpretative.
În cadrul evenimentului, vor avea loc masterclass-uri de operă și belcanto susținute de membrii juriului, concursul propriu-zis și un concert.
Manifestările se vor încheia pe 30 august, la Cinematograful „Independența”, unde va avea loc Gala Laureaților, în cadrul unui Concert Extraordinar, susținut de Orchestra Simfonică „Muntenia”, dirijor Daniel Jinga, alături de sopranele Iulia Isaev, Oana Șerban, tenorii Vlad Miriță, Ștefan Von Korch, Alin Stoica și baritonul Lucian Petrean.
Accesul la Concertul Extraordinar se face pe bază de bilet, care poate fi achiziționat de la sediul Centrului Județean de Cultură Dâmbovița începând cu data de 17 august, între orele 9:00-16:00.