Événements culturels Événements culturels

Invitație, Concert în aer liber, 3 iunie 2017

Cu bucurie, vă invităm sâmbătă, 3 iunie ,  la un eveniment muzical deosebit. Atât prin locul de desfășurare, respectiv Palatul de la Potlogi, cât și prin includerea unui repertoriu în primă audiție, special compus pentru Ansamblul Domnesc de la Potlogi, concertul se va individualiza cu...

BABEL FAST

În perioada 02 – 11 iunie 2017, la Târgoviște are loc BABEL F.A.S.T. Festivalul Artelor Spectacolului de la Târgoviște, BABEL, s-a născut din dorința de a reda orașului aura pe care a avut-o timp de mai bine de 300 de ani, în care a fost reședința domnească a Țării Românești și a...

Ora de turism local-Vizita in natura

Primăria Municipiului Târgoviște prin Biroul Protejarea Patrimoniului Cultural și Dezvoltare Turistică organizează în cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Târgoviște „ORA DE TURISM LOCAL – ÎNVAȚĂ SĂ CĂLĂTOREȘTI" , în perioada 22 - 26 mai 2017 – programul „Școala...

Noaptea Muzeelor 2017

În fiecare an, la nivel internațional se organizează evenimentul „Noaptea Muzeelor", care se bucură de un real succes european și a ajuns deja la a XIII-a ediție. Evenimentul este sărbătorit de mii de muzee și instituții culturale din peste 30 de țări europene, care își aprind luminile și...

Seara de carte la Târgovişte

Joi, 11 mai 2017, ora 18.00 , are loc o nouă întâlnire „Seara de carte la Târgovişte" , la sediul Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu"  Dâmboviţa. Cartea propusă spre dezbatere este „Maestrul şi Margareta" , autor Mihail Bulgakov . Prezintă: Laura Violeta Cojocaru „Seara de...

Marți, 25 aprilie 2017, ora 19:00 concertul intitulat „Pianul Călător”

Marți, 25 aprilie 2017, ora 19:00 ,  la Muzeul de Istorie din Târgoviște va avea loc concertul intitulat „Pianul Călător" , susținut de pianistul Horia Mihail .  Concertul este organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.  În deschiderea concertului va cânta...

ZIUA EUROPEI 9-mai-2017

Marţi,  9 mai 2017 , orele 14.00 , Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu" Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte organizează Concursul de cunoştinţe şi abilităţi - " EU şi UE - cetăţenie europeană activă " , destinat elevilor de liceu. ...

Activitate 20 - 4 mai 2017

Joi, 4 mai 2017, ora 17.00, la Sala de Conferinţe a Bibliotecii Judeţene „I. H. Rădulescu" Dâmboviţa (Str. Stelea, nr. 2) va fi organizat programul cu titlul „ Ioan Ianolide - deţinutul profet ". Eveniment este realizat de Asociaţia Literata în parteneriat cu...

Ziua Bibliotecarului - 2017

Vineri, 21 aprilie 2017, orele 11.00 , la Garnizoana Târgovişte este organizată Ziua Bibliotecarului din România şi Ziua Forţelor Terestre . Manifestarea este realizată de Biblioteca Judeţeană „I. H. Rădulescu" Dâmboviţa şi Garnizoana Târgovişte şi va...

Le foyer de Mărţişor (février-mars)
Tudoriţa ou Paştele cailor (Le Pâques de Chevaux )(mars)
Les fêtes de Pâques (avril-mai)
Le concours écolier Art4U (mai)
Le Festival International d'Interprétation Instrumentale „W.A. Mozart" (mai)
Le Festival des Poupées Vives (mai-juin)
Atacul de Noapte (L'attaque de la nuit) (juin)
Le Festival de Culture Urbaine (juin)
Le Festival BABEL
La Biennale „Gheorghe Petraşcu"
Le Festival international de Folklore (septembre)
Le foyer des Maîtres Populaires (septembre)
Les jours de la Citadelle « Zilele Cetăţii » Târgovişte (septembre)
Crizantema de Aur – La chrysanthème d'or (octobre)
Le Festival - concours national de littérature „Moştenirea Văcăreştilor" (L'héritage des Văcăreşti) (octobre-novembre)